Examinare

Am o senzatie ciudata de intoxicare
Pentru ca traiesc la reflexiv.
Parul se coloreaza dupa vreme,
fumez cu picioarele.

Doua maini mari sa vina
Sa faca ceva cu mine- bucata de lut.
O oala, o cana, ceva in care
Sa-si ascunda altii emotiile.
O scrumiera mai bine.

Da, da! Sunt melancolica azi.
Scriu romane in gand si inafara lui.

Scama

Suntem plini de scame. Suntem niste scamosati. Suntem plini de resturi. Hai sa dam resturile la caini si sa ne vedem mai departe de realitati. Hai sa strangem toate scamele si sa modelam copii din ele iar apoi ii botezam si o sa li se ierte pacatele. Copii facuti din scame. Degeneratie, degenerare.

Suntem plini de scame si ne ocupam numai cu curatatul lor. Toata viata curatam scamele noastre sau ale altora. Slujbasi fara plata in folosul nostru. Traim in fractali si lasam scame in urma. Dormim pe scame si visurile noastre sunt doar scame.

Suntem plini de scame pana cand (ne) nastem si ajutam la scamosarea altor(a.) scame.

E

Nisip. Umed. Cald. Rece. Tu.
Mana. Frig. San. Vodka. Tu
Cald. Somn. Soare. Pleoape. Tu

Iti fac un portret frumos din doua bete puse-n cruce si se termina desfranarea.

Frenezie.

Somn. Limba. Ureche. Nesomn.

Torn apa si cresti. Esti gata de antiteza. Ea nu.

Piept. Piept. Piept pe piept. Piept langa piept. Le reducem la legea trivialitatii.
E bine. E mai bine. E foarte bine. Invatam gramatica impreuna.

Euforie. Frenezie. Nebunie. Betie. Ea imbracata intr-o ie.

Somn, nesomn. Somn peste somn. Somn in somn. Ma sufoci.
Imi moare creatvitatea arsa in tigari de foi(te).

Strans. Gat. Gat strans. Tare. E bine. Gramatica, domnul meu?

Fum. Fum peste fum amestecat, inhalat, inghitit, respirat. Fum prin vene, fum in sarut.


Vezi ca ai soare intre degetele de la picioare si nisip in zambet. Iti sta bine, nu te sterge. Nu curata nimic. E bine.

O bucata e pusa anapoada

Undeva in tot puzzle-ul asta o bucata e pusa anapoada si le da peste cap pe toate celelalte. Nu mai merg sinapsele cum trebuie, domnule!

- O sa o incercuim!
- Si daca nu vorbeste?
- Ei, asta nu ar fi o mare problema. O torturam. Pana la urma toti cedeaza cand e vorba de copiii din pantecele lor.
- Da' stiti, nu e tocmai etic... Vreau sa zic ca da, intotdeauna am avut anumite fantezii cu copiii de mimi. Ea are ceva.
- Nu are nimic! Se exprima doar la superlativ, nu e delicata, are o expresie pentru orice. E sleampata in privire! Ne-am hotarat? Il scoatem. Daca nu poate sa vorbeasca cu doua guri, va fi nevoita sa vorbeasca doar cu una in timp ce cealalta ii va zambi scurgandu-i-se pe picioare.

- Ia spune-ne noua... Cum te cheama?
Fata priveste in gol din coltul in care sta legata.
- Mmm..nu stii deci. Atunci poate vrei sa ne vorbesti despre parintii tai?
Nimic.
- Hai, spune-ne tuturor cat de buna era mama ta pana cand a murit calcata de caii din grajd. Sau ce brutar formidabil, ce cozonaci de neuitat facea tatal tau pe vremea cand inca avea maini. Ah!! Uitasem cum s-a-ntamplat. Dupa moartea mamei tale a venit acasa beat mort.... E corect ce spun aici?
Fetei i se umezesc ochii. Nu plange.
- Banuiam eu... A venit acasa beat mort si crezand ca o va aduce inapoi pe mama ta si simtindu-se vinovat ca nu a legat caii, a incercat sa isi spele pacatele in stil mare. Exact ca Iisus.
Eram curios doar...Ii statea bine cu cuiele in maini? Poate inventam o moda noua! Ca generatia mai tanara decat noi, fetito, au belciuge peste tot! Numai ca tre'ie sa fie facute de specialisti si mai ales sa nu fie ruginite ca sa nu moara de tetanos sau fara sange in corp asa ca taica-tu!

In momentul acela vinele de pe frunte i se ingroasa, in ele colcaind sangele bolnav iar presiunea din vase se transpune in pumnul pe care cea mica il primeste. Doar un calificativ in domeniul "comunicare". Apoi adauga:
- Tu nu stii cum e sa iti traiesti toata viata spionand viata mimilor si incercand sa ii faci sa vorbeasca. Sa ii cauti pe cei care au suferit cel mai mult ca sa ii faci sa sufere din nou si sa vorbeasca pentru tine.

De aici incolo fiecare propozitie e alternata cu o lovitura. Un spectacol. Dans. "Maestru e in ring!", ca in zilele lui bune in halat alb si cu mainile legate in fundita la spate.

Cei trei prieteni ai maestrului o pun pe pat si se chinuie sa scoata copilul. Cu mana. Nimeni nu tipa.

- Tu ai idee cum e sa fii sigur ca jumatate din viata ti-ai inventat-o?! Ca poti sa muti cuburi in mintea ta si ca totul, intreaga ta gandire se reduce la asta? Spune-mi, stiai ca noi, schizofrenicii suntem cei mai mari creatori de cuvinte? Acum intelegi? De asta vreau sa vorbesti. Tu stii foarte bine sa exprimi cu toate ca acum plangi si ti se amesteca sarea cu plasma din sange.... Eu vreau sa MA exprimi spunand si mimand in acelasi timp cuvantul "LUCIDITATE". Hai, te rog spune-mi ca poti sa faci asta pentru mine...Poti? Poti!!! Haha, sigur ca poti. Poti, si o sa o faci in locul meu! Hai spune: LU-CI-DI-TA-TE! Dupa ce o sa faci asta, o sa facem niste gem de capsuni impreuna.


Voi de acolo! De ce ati omorat clovnul si pisica din el?

[www.schizofrenia.com]

SEX

"Stii, moarto, numai tu stii, rupto, idioato, proasto, aroganto, blestemato, stii foarte bine afurisito, vicleano, jigodio, razbunatoareo, imburicato, fir-ai a dracului sa fii de orientala care nu semeni deloc a orientala...ORIENTALO!!!...si tot ce e mai rau poate fi cuprins in apelativele astea cu care te-au cadorisit toti pentru ca ai vrut sa le demonstrezi ca sunt ratati in iubire, ca n-au prins niciodata trenul asta, ca nici macar nu au stiut sa-si cumpere biletul doar dus spre fericire. Ca au facut SEX si-atat. Ca au vrut SEX si-atat. Ca atunci cand au vazut cuvantul SEX au luat-o razna, ca atunci cand au mirosit SEX au uitat de tot, au renegat tot, ca atunci cand in sfarsit au avut parte de SEX, s-au transformat in altceva, ca atunci cand au pus mana pe SEX, degete in SEX, gura pe SEX, cand si-au frecat SEXUL de SEX, ei au fost altii. Mai buni sau mai rai, dar numai atunci cu adevarat ei insisi." [Zully Mustafa - Nopti orientale 2]

YOU CHOSE NOT TO CHOOSE LIFE. WE CHOOSE TO CHANGE YOUR CHOICE. THURSDAY, the 24th JULY, 18:00 , in front of the ARCHITECTURE UNIVERSITY. IT'S YOUR CHOICE. Signing out, THE ACTORS. Life is entertainment. You may choose to repost this.

Contratimp.

Este timpul in care se regenereaza legaturi, prietenii, preocupari. Renasterea spiritelor dupa ce s-au tarat prin noroi.
E timpul in care am ajuns jos. Am pus trivialitatea la grad de lege. Si nu e bine pentru nimeni.
Am uitat cine suntem si cum am ajuns aici, radem tare si nervos la orice gluma si se aude pe toata strada cand pasim.
Noi ne calcam in picioare. Calcam in picioare tot ce am avut sau am crezut ca aveam. Calcam pana cand cand nu mai ramane nimic. O facem in stil mare, vrem aplauze si urale. Iar la urma radem nervos.
Sa ne ia dracu.

Boringeala. Dar de iulie!

Ce fac oamenii cand nu se plictisesc? Isi substituie starea de plictiseala cu nimicuri. De genul: “Azi ce fac? Hmm..ma plictisesc in casa deci hai sa ies cu prietenii la un suc/bere/discutie”. In traducere libera “hai sa nu mai zac in casa plangandu-mi de mila, ci sa ma vad cu altii care feel the same [smiorcaieli pe fundal] cu care sa vorbesc rahaturi, care sa imi puna rahaturile lor pe tava”. Mi se intampla des. Sa ajung undeva la invitatia unui prieten mai mult sau mai putin de conjunctura (e modern termenul asta in ziua de azi).Hihi, haha, tralala, bla bla. Sugi pula. Am stat trei ore fumand, uitandu-ma in gol si zambind la resturi de personaje prea bine cunoscute. Mi se pare uimitor cum opt oamenii intre care trebuie sa existe o anumita legatura, pot vorbi despre NIMIC ore in sir. Fara oprire. Doar taraganeala. Priviri toante. Traim NIMIC. Da’ lasa frate, ca e bine asa, se putea mai rau. Da ma, de accord. Da’ de ce mama naibii nu se putea mai bine? Intotdeauna am apreciat asta la tata. Nicioidata nu a spus “Lasa, e bine, se putea mai rau”, mereu a zis “Ai fi putut mai mult”. Bineinteles ca asta ma scotea din minti mai ales pe la 14 ani.

Uneori am senzatia, cand sunt asa in grupuri de oamenii cu care am sau am avut candva legaturi mai stranse care se strica intr-un final, ca toata lumea stie adevaraul dar nimeni nu il admite. E groaznic atunci, ca imi vine asa sa ma ridic de la masa si sa ii urlu fiecaruia in fata propriul ADEVAR. Cu flashurile alea imi verific eu sentimentele pentru oricine. Imi imaginez ce i-as spune si abia atunci sunt sincera. De ce? Nu stiu. Probabil mi se pare de bun simt ca daca ii urlii unui om despre el chestii naspa(sau nu), macar alea sa fie adevarate.

E frumos afara. Aseara a plouat. Soarele mai bate numai in blocul de vis-a-vis, si numai la etajul opt. Mai devreme ma holbam de pe scaunul meu de aici la un nene care parea ca are ceva, era de asteptat ca dupa 10 minute sa apara maica-sa. Asta avea. M-am uitat mai atent si in timp ce maica-sa e pe geam, el e in camera cealalta si da cu shomoiogul sau flescalaul..Intr-un cuvant, mopul. Acum sta de vorba cu mama lui si se holbeaza la mine. Interesant as spune daca as avea siguranta ca barbatii in ziua de azi merg si mai departe, cat se poate de departe, in urma privirii. Deh, macar e cret.

Ba, e de naspa. Tipu pe langa faptul ca sta cu maica-sa, mai are si nevasta (care apropos,da din nou cu mopul in urma lui “ti-am zis eu ca tu habar nu ai sa faci curatenie!”) si un copil mic si dragut. De asemeni cret. Si iata cum toate fanteziile mele se spulbera in mai putin de jumatate de ora. Fanteziile amorului din priviri prin noaptea neagra, de la etajul doi la etajul cinci[hehe], cum emotia ca as putea fi pandita non-stop sau deloc, piere pentru simplul fapt ca are sotie (nu ca asta a impiedicat pe cineva vreodata) ci pentru ca tipa banuiesc ca are destul stil (sau gura mare) incat sail faca sa nu isi mai doreasca “pipite de saptis’pe ani si-un pic”. In orice caz, stilul sau gura mare nu te ajuta cand ai de aface cu barbati mediocrii.

Ma dau pe bomboane, ce pana mea. De lapte. “Dati-le copiilor cu dinti de lapte, bomboane de lapte!”. Intr-o zi o sa auzim reclama asta la teve.

Vai vai vai

..ce ne mai rupe in cuvinte doamnelor sau domnisoarelor cu fustite, bluzite, pipite cu fite. Cum mai rupem noi tacerea cu "fata, da' tu crezi ca..." si cum filozofam la viata pe hi5, cum ne mai cautam Sinele(cu "S" mare) prin sutiene si nu numai. Cum credem noi ca de la primul futai ne transformam in cadane. Cum jucam atat de prost rolul de femei independente care plang mai mult sau mai putin ascuns dupa..ma abtin. Cum facem glume de clasa a...hmm..6-a. Cum va pierdeti voi feminitatea sau ce o mai fi si aia pe la terase si va puneti intrebari existentiale de genul "De ce toti tipii grasi si frustrati sunt rocari?". Uite de aia, toanto ca sa te uiti tu ca vitica la poarta noua. Vai, de mine, te-am jignit de doua ori intr-o singura propozitie. Si of, cum criticam noi pe oricine NU cunoastem si ne dam mari doamne cu toate ca atunci cand sunteti praf mergeti pe sub mese(doar figura de stil, nu o lua literal).

Si uite frate, sincer mi se rupe de tine si ma duc sa manac o bucata de pizza gandidu-ma ca atunci cand dau peste tipe ca tine, tot ce imi vine in minte este: "bai, ce bine ca sunt eu". Si ca sa ma simt bine, si sa stii ca e vorba despre tine, uitati-o pe lolita lempicka aici

Joaca-l

Tragem concluzii pripite, transformam orice cuvant in recenzie. Negam si abnegam idei, principii si ajungem sa ne agatam de aceleasi cuvinte, de atatea ori. De cuvinte si gesturi. Mimica. Teatru.

Jucam rolul se schizofrenici in prag de asceza totala, pana cand pleaca toti spectatorii. Si nimeni nu aplauda la sfarsit. Regia nu e niciodata buna. E prea calculata, nu are sa mearga oricum. Actorii sunt saraci si plictisiti de aceleasi roluri. Personaje peste personaje bantuie pe strazi in fiecare zi.
Personaj in autobuz. Personaj la scoala. Personaj la tine in camera. Personaj cand dansezi. Personaj cand mananci sau nu, bei sau fumezi, alergi sau stai. Personaj in poze. Personaj in urme. Umbre.

Deseori jucati prost multi dintre voi. Spuneti replicile sacadat sau repede. Uneori nici nu terminati o fraza ca va grabiti sa incepeti alta. Ce e cel mai grav e ca vorbiti incet si nu va auziti. Mai stati si cu spatele la public, ceva de nepermis. La sfarsit, faceti plecaciuni cu toate ca nu aplauda nimeni.

Va alegeti un rol, va jucati cu empatia. Si nu mai stiti cine vreti sa fiti in piesa.

Macar actorii au emotii inainte de fiecare spectacol.

Eu nu ma complac,

eu ma complic.

Oamenii iubesc esente, oamenii iubesc substante. Oamenii iubesc.

Nana

Mona are degete pufoase
Si grase,
Cinci la fiecare mana.
Si cinci la fiecare picior.
Are burtica traditionala
Iar pe piept muguri. Doi.
E goala si blonda...
In lumina soarelui,
Toti credeau ca a luat foc.
Nu are inca ochii Elenei din Troia
Iar pe acestia, nu scrie nimic
Si nu au spuma.

Mona se sperie
Cand scartaie dulapul.
Alearga de la usa si sare in pat
Fiindca se teme de Bau-Bau.
La fiecare pranz viseaza
La cele trei galeti de inghetata
Sau macar un munte de cartofi prajiti.
Se ascunde sub pat si da viata obiectelor
Cu gandul.
Ii placea sa se sperie.
O cauta cu lumanarea.
Ii mai placea sa caute si sa nu gaseasca
Sa rada pana cand adoarme.

Mona avea mere. Coapte in maini.
Avea un ceas care nu mergea.
Mintea: "Doua fara zece!".
Mona o pacalea pe mamaie ca doarme
Pentru ca ii placea sa se uita printre gene
La jaluzele.

Mona inca imi alearga
Prin stomac.
Mona ma chema cand eram Copil.

Conditii

“Pentru aborigenii din Australia visul e mai important decat lumea tangibila.”

Pentru animale insa, siguranta e pe primul loc. Siguranta si crearea unei specii mai bune, sau cel putin la fel de bune. Scopul lor e ca lantul trofic sa nu se rupa la verigile importante desi nu isi dau seama ca cele mai mici verigi ii dau lantului lungimea; fara ele, ar fi doar o bucati de fier bine finisate, perfecte.

Cand ideea, conceptul personalizat de fercire nu este telul tau, te poti condsidera animal. Cand legile societatii si principiile de supravietuire inseamna mai mult pentru tine decat libertatea de “a fi” in toata puterea cuvantului, te poti considera animal. Cand incerci sa te ghidezi dupa sabloane ca un leu atunci cand cauta zebrele dupa dungi si nu dupa miros, te poti (din nou) considera animal. Cand nu ridici capul din pamant si te multumesti cu ceea ce ai si aclami ca iti e bine, ei bine, atunci esti un animal.

Care este pana la urma diferenta dintre oameni si animale? Sau mai bine zis diferenta dintre conditia de om si conditia de animal?

Sa gandim biologic. In primul rand gandirea, limbajul. Sa gandim psihologic, puterea de analiza, mobilitatea, flexibilitatea, fluiditatea in gandire. Daca gandim matematic avem fluiditatea operationala, organizarea informatiilor pe ramuri, etc.

Dar daca tu ca om folosesti tot ce ai pentru a te potrivi cat mai bine in conditia de animal, ei bine atunci nimic nu te mai poate numi altfel decat animal.

O generatie careia nu i s-a permis sa se revolte si care nici macar nu a simtit nevoia de a se rupe de la jug, nu are cum sa inteleaga ce inseamna asta sau ce presupune. O generatie care nu stie cata adrenalina se produce atunci cand stii ca nu ai voie sa faci ceva iar tu il faci atat de bine, nu simte adrenalina decat in sex. O generatie care nu isi pune problema vreunei actiuni pe care o savarseste, nu se intreaba niciodata “de ce?” , e o generatie de animale.

Iar aici apare paradoxul: cum poate o generatie de animale sa mai lase oamenii sa creasca intru oameni? Adevarul e ca nu poate. Nici macar de ar vrea.

Dar ei sunt mereu acolo langa tine, gata sa te sustina pana in panzele albe, de vrei. Orice vrei. Mai putin sa fii fericit in simpla-ti conditie de om.

Soldatul Ion

Nici nu se facuse ziua, si Ion s-a trezit cu gandurile zbuciumate. Nu putuse sa doarma decat 2 ore. S-a ridicat din pat direct in papuci. Oasele ii scartiau, si si-a mutat corpu inspre bucatarie. Tusea si bolborosea singur ceva.
Ion are 84 de ani si inca se mai tine bine. S-a nascut in vremuri noi, a avut o copilarie fericita, in liceu era foarte cunoscut de ceilalti.
Apoi a urmat razboiul. S-a inrolat din dragoste pentru patrie, sau cel putin asa credea atunci. Ii batea inima foarte tare cand recita imnu tarii.
A ajuns pe front destul de repede. Ii statea bine in armata si cu uniforma s-a adaptat repede, era perfecta pt el. In prima pe luna cand a ajuns pe front nu a avut parte de actiune asa cum se astepta, doar pleca in iscoada, sau la vanat animale ca sa manance.
Si batranul Ion si-a turnat in cana niste cafea veche, a sorbit cat a simtit nevoia apoi si-a retras mana si se uita in cana cum cafeaua se misca si face mici valurete. Vede in ea lacul la care a ajuns cu camarazii lui in timp ce se indreptau spre alta garnizoana.
In timp ce se odihneau, au fost atacati prin surprindere pe dealul care era in spatele lor. Multi au fost omorati, dezbracati,lasati fara echipament pe ei, altul a fost impuscat in cap cand era in lac, cu sapunu in par si pe ochi.
Ion a vazut toate astea in cateva secunde, dar i s-au parut cele mai lungi momente din viata lui. Cand s-a dezmeticit, era deja pus la adapost tragand spre focurile de pe deal prin desisul de copaci. Nu stia daca a omorat pe cineva, dar simtea ca face asta. A bagat capu la cutie caci toate rafalele veneau spre el. Langa, erau camarazi de ai lui morti, impuscati in genunchi sau piept, unii cu o bucata de cap sparta, altii trageau in continuare, erau incordati dar temuti de moarte. A reluat tirul si de atunci nu isi mai aducea aminte ce s-a intamplat.
Urmatoarea amintire era de pe cand lupta incetase, inamicii se pare ca se retrasesera, un sfert din prietenii lui cei mai buni erau morti sau raniti grav, ceilalti ramasi erau amortiti. Nu au simtit gustul victoriei, si nici Ion. Noaptea s-au pus la un foc pe undeva prin baza, nimeni nu zicea nimic, nimeni nu vroia, toti isi sorbeau ceaiul sau muscau dintr-o paine, dar aveau privirile pierdute in foc. Erau ca niste statui care respirau. A doua zi au avut misiune, nu mai era timp de remuscari, si au pornit in distrugerea companiei care a atacat ieri plutonul lui de langa lac. Le-au luat urma si au mers timp de 2 zile dupa ei. Urma a dus la o mica baza improvizata din carpe si lemne, focul ardea si unii soldati de acolo petreceau ceva.
Ion s-a dus la baie, a intrat, si-a facut o scurta baie, s-a ras si s-a plesnit peste fata cu apa de colonia de pe vremea lui. S-a observat putin in oglinda si a zambit neutru. A pus prosopul in cuier si si-a pus halatul. Cand a dat sa iasa a inchis lumina inainte. S-a facut bezna in baie. Nu a deschis usa sa iasa repede. A stat doar putin, cat sa isi aduca mine subit de noaptea atacului.
Era seara cand au descoperit amplasarea inamicilor, asa ca au decis sa astepte. Noaptea tarziu, la 3 si jumatate se suna din fluier si 3 grupuri atacau simultan din parti opuse. Au asteptat si sosise momentul, au asteptat minutul. Se aude un fluier din tufisurile de peste baza. Toti au inceput sa tipe si sa urle alergand. Nu Ion a fost primul, altii din partea cealalta, au sarit toti din corturi ca nebunii, tragand la intamplare. Iar Ion si-a luat o pozitie sa traga bine, caci era un tintas destul de bun. Nu era genul de om cu rafale intregi si gloante consumate degeaba. Vedea cum cad inamicii pe jos. Era de bine, stia ca o sa fie inca o victorie, a tras si el cat stia, dobora soldati dintr-o singura lovitura sau doua, se simtea eficient, si in loc sa isi piarda cunostinta, simtea adrenalina, si tragea din ce in ce mai tare. Incepea la un moment dat sa rada isteric.. I s-au terminat gloantele si s-a bagat la adapost. A putut sa vada in lumina exploziilor sau a trasoarelor cum unii de-ai lui erau raniti sau omorati, altii se luptau corp la corp. I-a bagat cutitu in fata si a cazut in focul lor. Simtea din nou frica, si si-a pierdut cunostinta, dar isi putea da seama cand mor camarazii lui, putea sa vada asta, simtea...
A iesit din baie, a oftat foarte adanc. S-a intors in dormitor, a deschis sifonierul, a luat de pe cuier vechea uniforma, cu decoratiuni si tot, pentru lupta din noaptea aceea de vara, unde a scarjnit din dinti dupa un bustean apoi tragea cu multa ura. Isi punea uniforma completa, caci era duminica si trebuia sa se duca la cimitirul militar, sa se puna pe ganduri. Era vreo 11 cand a ajuns acolo, la cimitir, langa crucile unde erau camarazii si prietenii lui cei mai buni. S-a asezat in iarba, si a inceput sa se joace cu niste fire de iarba. Era destul de delicat pentru un om care statea langa mormitele alor sai. A inceput sa mangaie iarba, apoi si-a infipt mana pana in pamant si a scos o bucata mare si a strans-o. Asta a facut si cand era pe iarba dupa busteanul ala si i se terminase incarcatorul si s-a bagat cu capu in pamant.
Ultimul sentiment l-a terminat. Fusese prea mult pt ziua aceea. Inima nu a mai putut rezista, si a facut infarct. S-a trantit carcit, si il durea pieptu. Nu putea sa respire. Vederea i se incetosa si auzea doar un piuit. A crezut ca aude din nou exploziile si focurile si toate tipetele acelea, dar a simtit ca moare. Si toate zgomotele acelea nu s-au mai auzit. Nu se mai auzea nimic. Nu mai vedea nimic. Era mort. Erau doar pasii prin iarba de langa lacul acela din seara aia. Se auzea doar natura. Era liniste pentru prima oara. A mai mers, si-a lasat arma pe jos cu siguranta ca nu se va intampla nimic. A mai mers. Mai incolo se auzeau vociile si rasetele unor tineri. Erau camarazii lui la marginea apei, unii jucau carti altii strangeau lemne pentru foc, restul erau in apa sau stateau intinsi la soarele care apunea in lac. Nu aveau nici ei armele la ei, dar erau la fel cum i-a vazut ultima oara. Erau baietii lui pe care i-a vazut cum au murit, langa el.
Erau si cei care au scapat cu el, si care l-au insotit pe toata durata razboiului, si care l-au ajutat sa isi repare viata de dupa victoria totala. Erau toti pe care ii stia, erau toti cei cu care a schimbat vreodata o vorba. Era acolo printre ei, si era pierdut. A dat cu toti o strangere de mana sau o imbratisare barbateasca. Nu isi mai aduce aminte detalii despre ei, nici rau nici bine, nici nu vroia. Doar le-a zis pe nume atunci cand i-a salutat de plecare pe fiecare: Andrei, Razvan, Costel, Cristi, Marius, Costin, Alex, Daniel, Vasile, Andrei, Ioan, Catalin, Mihai, Alex, Mircea, Dan si Ion.

Andreea

Andreea se duce acasa cu aceeasi grimasa inexpresiva de fiecare seara, dupa scoala.

Un tigan I se adreseaza:

“-Ooo, nu ti-e frig?”

Andreea nu a raspuns.

“-Domnisoara, nu ti-e frig?”

Andreea tace si crede ca el nu e acolo.

“-Aolo, ai vata-n urechi?”

Andreea nu are vata in urechi. Andreea e surda. Surda ca o piatra sau ca un caine maltrat de un copil neghiob.

Andreea nu stie cand se iau tiganii de ea. Andreea nu a stiut niciodata cand e injurata. Andreea nu asculta muzica.

Andreea nu simte adrenalina din timpul unui concert, pentru ca Andreea nu merge la concerte. Andreea nu isi pune niciodata probleme existentiale pentru ca ea NU AUDE tot ce auzim noi.

Andreea nu stie cand se suna de pauza la scoala. Andreea nu stie cum se aude o bila pe un parchet nou. Andreei nu-i e frica noaptea cand scartaie dulapul. Andreea nu iubeste cuvintele. Andreea nu se imbata de la muzica. Andreea nu iesea afara cand auzea copiii numarand “ 10…20..30…40,50,60…70…80,90, SUTA! Cine nu e gata, il iau cu lopata!”

Andreea nu e trista cand taica-su o bate pe maica-sa in cealalta camera. Andreea trebuie sa isi tina telefonul pe vibratii in buzunarul pantalonilui, deci Andreea nu poarta fuste si nici nu vorbeste la telefon in spatii publice.

Andreea nu isi cunoaste vocea. Andreea vorbeste in gand?

Andreea e o fata buna. E mereu vesela mai putin atunci cand cacaoa cu lapte e prea dulce si supa prea rece. Andreea nu se teme de doctori si de injectii pentru ca ceilalti copii nu zbiara in umatorul salon, peantru ea.

Andreei ii plac doctorii si halatele lor imacultate mai ales ca Andreea nu stie adevarul.

“Ne pare rau..Nu se mai poate face nimic iar ea e prea mica pentru un transplant de maduva.”

Mama ei plange. Plange la fel de tare ca atunci cand tatal Andreei a violat-o pe mama ei si a rezultat Andreea.

Andreea are prea multa incredere in orice om. Andreea nu stie ca barbatul care o va lua azi de la scoala o va viola, ii va taia degetele si urechile iar apoi o va omori. Andreea zambeste frumos.

de luni pana seara

Bai, e asa de minunat sa traiesti! Adica nu spun asta asa doar pentru ca am eu chef sa spun asta si ma simt bine. E asa de bine ca poti sa faci lucruri si ca le faci si ca poate sa te doara si ca esti capabil sa vorbesti si sa alergi si ca ai sansa sa intrii in inchisoare. Unii nu au nici macar sansa asta, pentru ca probabil nu au picioare si nu pot sa faca faradelegi din scaunul cu rotile. Si e minunat ca poti sa bei si sa citesti si sa compostezi bilete si sa mananci din oala si tot restul de rigoare.
Eu ma bucur ca mi-e frica. Toata frica aia in care-ti smulgi parul si te doare capul de plans, pe mine ma bucura pentru ca asta inseamna ca sunt un om in actiunea, deci un om grabit catre Ceva. Probabil daca as fi avut boala oaselor de sticla nu mi-ar fi frica de nimic. As fi stat intr-un spital unde totul e sigur si probabil as fi avut tot ce imi doresc acolo, in spital. Mi-ar fi fost frica numai de moarte, dar tuturor ne e frica de moarte, deci nu se prea pune la socoteala.
Asa ca ma bucur ca am multe frici. Multe de tot.

Zi, Proasta ploioasa!!

Zi proasta ploioasa
Beau si scrumez in acelasi pahar la bar, mi-a luat iar foc mana stanga si nu ma simt deranjat de asta, in scurt timp focul se extinde la fiecare om din local, si partea proasta e ca acum chiar am mirosu sensibil si chiar nu miroase a friptura, poate a ceva de dinainte de craciun, si imi iau o carpa imbibata in vodka sa respir in ea poate uit de chestia asta, dar in scurt timp imi ia foc carpa si fata, paru se usuca si arde in acelasi timp, un om trece prin spatele meu si ma impinge din greseala, apoi ma uit la el urat si zice ca isi cere scuze, fata ii era in flacari asa ca nu am vazut daca ar fi vrut sa ne batem sau nu, mi s-a terminat tigara mai repede de acum, avand in vedere temperatura care era la bar, lucruri teribile se intamplau in juru meu nu puteai sa le ignori atunci cand alti oameni cu gecile topite sau in flacari te imping sau te calca pe picioare, si flacarile au distrus si ultimu televizor la care ma uitam, eh si ce daca oricum nu se auzea mare lucru, asa ca m-am dus la baie sa ma pis, cand am intrat in wc erau barne cazute peste vasu de toaleta si harita era arsa prima, noroc ca nu voiam sa ma cac ca altfel nu as fi avut cu ce sa ma sterg, in ciuda faptului ca am putut sa ma pis chiar daca aveam pula arsa de mult, m-am spalat din obisnuinta pe maini chiar daca nu aveam ce sa scutur, mainile mi s-au stins si acum imi ieseau aburi din carnea neagra, puteam sa vad grasimea topita cum se scurge din piele, acum chiar ca o incurcasem, nu erau nici prosoape de hartie, nu arse doar folosite, asa ca a trebuit sa ma cert cu barmanu ca fac pe jos mizerie cu grasime, si mi-am bagat mainile in buzunar in speranta ca se poate face ceva, nu ami avea nimic de baut decat bere din sticlele sparte, fumul incepea sa se adune, si cineva a avut ideea sa deschidem usa si niste ferestre, Aer curat, in sfarsit!! probabil ca o sa ma asez la o masa, e o tipa draguta intinsa pe scrumiere si pe pahare, m-am dus langa ea si s-a rupt banca cu mine cand m-am asezat, si oasele ei s-au terfelit in masa care era alimentata de la atata vodka si whiskey si toate spirtoasele, ma gandeam ce zi nepotrivita pentru un incendiu, tigarile erau si ele terminate, iar cureaua incepea sa se rupa, catarama era incinsa si simteam peste tot efectele negative ale incendiululi, m-am hotarat sa plec, dar un tip beat parca si fara fata m-a luat de umar si mi-a zis, Stai coaie unde te duci! plecat am fost si m-am urcat intr-un taxi, incotro? zise soferu, dar masina a explodat in timp ce i-am zis destinatia, ah focu si benzina sunt prea de tot.

We are alone, we have to go..thank you, thank you

Pe zidul nostru comun, fiecare umbra are alta forma, alta nuanta si alt unghi de cadere.

Deseori umbrele se mananca una pe alta…Cu colti, cu dinti, ingeri si demoni. Apoi cad si fac dragoste una cu alta, cu noi.

Pe umeri imi stai desenat, tu. Nu desenat, doar schitat. Pe umeri iti stau cuvant, eu. Cuvant gol si surd ca in minutele alea cand iti tac si te-ntreb in ureche.

Umbra ta nu ma intreaba niciodata. Umbra ta doar face si asteapta intrebari. Intrebarile vin doar cand eu nu am umbra. Si ma omori atunci. Si avem doi sori, dispusi prea simetric, si nu ne mai ramane comuna decat podeaua.

Tu nu intelegi ca lucrurile nu se intampla, lucrurile se traiesc si se fac sa se intample. Eu, nu inteleg ca nu intelegi.

Ma enerveaza ca atunci cand scriu nu imi poti ghici tonul. Nu ai ajuns pana intr-acolo.

Niciodata nu ti-am auzit respiratia. Niciodata. Nici macar o singura data. Si nu pricep. N-am sa pricept ce tot ascunzi de mine in gaura aia din piept.

Asta zi

Azi nu e o zi buna pentru ploaie. Azi ploua. Azi e o zi nefasta pentru istorie.
Azi nu e o zi in care sa termin carti, sa continui altele, sa frunzaresc. Azi mananc mancarea altora. Azi nu am timp sa ma gandesc la tine.
Azi e departe. Azi e foarte departe. Azi e foarte departe de mine, de tine, de noi, de voi, de nevoi. Azi e joi negru si fara sunet ca si joia omului fara nume.
Azi nu e o zi buna pentru rimel, zic ei. Azi nu. Nu e o zi buna pentru inlocuitoarele de cafea si nici pentru paine prajita. Nu e o zi buna pentru umbrele, dar azi ploua.
Azi nu e o zi buna pentru chibrite. Niciodata nu e.


Azi nu e ziua minunata in care radiezi. Azi nu iei note bune. Azi nu spui glume si razi ca prostul. Azi nu e joia minunata pe care o asteptam cu totii. Azi nu sarbatorim si nici nu plangem mortii. Azi nu va doare nimic si nimeni nu are emotii.

Azi nu mai exista.

Astazi ne bem cafeaua toata ziua. Azi e joia in care stam acasa si facem copii in gand.

Uz, abuz, refuz.

Pentru ca de obicei ma consum mai mult decat trebuie, am sa scriu despre doamna mea profesoara de romana si am sa ma limitez la aceasta identitate.
Imi pare nespus de rau ca cei de la conducere sau cei care se ocupa cu aceasta ramura a invatamantului nu realizeaza ca important pentru un profesor nu este nivelul cunostintelor, ci felul de a le transmite. Imi pare foarte rau ca invat intr-un liceu cu un anumit prestigiu , intr-o clasa de filologie si la fiecare ora de "limba romana" simt ca trebuie sa ma dau cu capul de ceva cand aud dezacorduri printre o serie lunga de neologisme care nu isi au rostul, ca eu ca elev sa nu am dreptul la opinie, ca imi sunt mai mult sau mai putin violate ideile, ca mi se fura argumente. Imi pare rau ca un om de 50-60 de ani care ar trebui sa aiba o anumita experienta si maturitate in gandire se foloseste de postul pe care il are pentru a injosi tinerii cu potential(adica noi, generatia pe care o -mai mult sau mai putin- blagosloviti prin ratb-uri si in alte spatii publice). Imi pare rau ca trebuie sa asist la scene de tot rahatul, la umilinte cu zamabetul pe buze si la oameni care nu zic nimic si se complac, fiindca le convin notele.Am mai spus-o, urasc generatia asta.

Doamna profesoara, am o problema cu dumneavoastra cum imi este si mie mult mai clar ca aveti o problema cu mine. Uneori chiar va inteleg dar de multe ori prefer sa nu va ascult. In caz ca nu stiati, nu este etic sa faci uz de putere cu adolescenti, 1 pentru ca din cate stiu e cam impotriva legii si 2 pentru ca daca tot o faci, ai bunul simt sa nu o faci in fata intregii clasei ca e de prost gust si plus ca el, adolescentul e destul de destept sa poate intoarce o clasa intreaga impotriva dumneavoastra, si nu cred ca asta ar fi chiar frumos. In alta dezordine de idei, voiam sa va spun ca in al naibii superb roman nu e chiar asa de important sa incepeti sa scrieti pe tabla toti filosofii enuntati in acele pagini si mai ales sa le numiti si obarsia; mai intai de toate pentru ca oricum o sa facem asta in clasa a 12-a si apoi pentru ca NU acest lucru era important in fragment. Nu stiu de ce am o vaga senzatie ca asa cum ne predati noua romanul ati trecut si prin viata, adica cand cineva va spunea(daca va spunea) "Te iubesc!" dumneavoastra incepeati sa ii vorbiti despre originea acestei declaratii. Sper sa fie doar o supozitie de a mea.


Cea mai mare dilema a mea legata de dumneavoastra este daca aveti vreodata vreo parere despre ceva pe lumea asta , sau sunteti doar un dictionar, o enciclopedie ambulanta. Plus ca daca nu aveti nicio parere, prezentati-ne macar parerea altora cum ar fi citate, scrisori, etcaetera.



Niciodata nu o sa inteleg cum intr-o singura fiinta incape gelozie, orgoliu, atatea cunostinte, ipocrizie, calm si mai ales, cum reuseste sa emane atata scarba.

Din seria "la ce ma gandesc inainte de culcare"

Lumea e plina de pipite fara
Pudoare care
Fredoneaza dragostea
Din floare-n floare.

Multumiti-mi

Multumiti-mi cand va enervez si va provoc.
Multumiti-mi cand va corectez si va ignor.
Multumiti-mi cand tac si povetsesc. E mai bine decat sa va povestesc.

Multumiti-mi cand va critic pentru ca s-ar putea sa nu mai aiba nimeni curajul sa faca asta. Astazi, a critica ceva sau pe cineva a trecut de la simplul stadiu de parere egoista la un pacat capital. Iti trebuie mult curaj sa faci o critica dar si mai multa sa suporti ce urmeaza. Multi nu stiu cand, cum, de ce, ce si mai ales pe cine sa critice. Altii nu isi formeaza nici macar sistemul propriu de referinta dupa care critica. Ei au sisteme de valoari generale, universal valabile si nu ii intereseaza. Critica lor se transforma intr-un sondaj al carui grafic e reprezentat de o linie dreapta. Critica acestora nu e criticata sau contestata de nimeni. Gloata accepta. "Vreti pamant?" "-Vrem pamant!".

Restul, critica frumos si aspru. Foarte aspru, fie ca "suporta" cu lacrimi repercursiunile. Cei ce vad omul ca o arta, il critica ca atare.



Multumiti-mi cand va patez orgiliile. Macar nu o sa mai muriti cu ele pe piept drept cruce.

Inainte, mars!

In fiecare dintre noi
Exista
o Renastere,
o Revolutie Industriala,
Si cel mai important, doua
Razboaie Mondiale.
Dictatorii suntem noi.
Conducem si abdicam,
Inventam si contestam
Ne trimitem in exil.

Sa stii sa iti alegi pe rand
Victoriile si deziluziile
Ca ultimele doua
Razboaie
Sa nu te prinda in floare
Si sa fi prins in Razboiul Mintilor,
Ca in final sa nu poti decat
Sa iti povestesti propriul
Comunism.

A! ..nul

Nu exista altfel de insemnari pe anul asta. As putea sa imi scriu insemnarile de anul trecut dar alea s-au topit, pierdut, dezbracat una pe alta.

Anul asta nu e nimic mai bun decat anul trecut. Anul asta se numara orele si clipele de la un drog la altul. Anul asta voi ne loviti mai rau…anul asta nu-mi mai gasesc pietrele.

Folositi cuvinte spre a (va) descrie orgoliile, schimbati paginile cu doua sau trei cuvinte, depinde cat de lunga e ziua. Va hraniti cu durerile de stomac ale altora, nu aveti dar vorbiti despre remuscari. Oboseala ma face sa va vad pe toti grotesc, sa nu va arat nici ceea ce ar trebui sa stiti deja. Va vad ca umbre si poate asta sunteti, oricum nu mai conteaza. Anul asta ca si ceailalti 10 speram toti sa fie mai bine. Acum inteleg de ce plang cand toti incep sa numere. Anul asta nu a mai fost asa. Acum nu am mai sperat. Toti furam si invatam sa (ne) furam si nimeni nu reclama nimic. Nimeni nu contesta. O mare de oameni fara guri sa strige, fara maini sa lupte. Oameni fara.

Anul asta am perdele, dar nu si ferestre, sucul de portocale mi-a doborat dependenta pentru ceaiul de papadie, am inlocuitor de sare si nu am voie zahar. Mai multa modestie si mai multi nervi, dar mai tari. Am Totul pe bucatele, dar nimic al meu si intreg. Anul asta am totul mai aproape dar imi e mai frica sa le iau.Anul asta imbatranesc si ma imbatraniti. Anul asta va am pe voi, multumesc.

Cei care nu pot vorbi despre ei insasi usor, vorbesc mai intai despre altii.