Ce fac oamenii cand nu se plictisesc? Isi substituie starea de plictiseala cu nimicuri. De genul: “Azi ce fac? Hmm..ma plictisesc in casa deci hai sa ies cu prietenii la un suc/bere/discutie”. In traducere libera “hai sa nu mai zac in casa plangandu-mi de mila, ci sa ma vad cu altii care feel the same [smiorcaieli pe fundal] cu care sa vorbesc rahaturi, care sa imi puna rahaturile lor pe tava”. Mi se intampla des. Sa ajung undeva la invitatia unui prieten mai mult sau mai putin de conjunctura (e modern termenul asta in ziua de azi).Hihi, haha, tralala, bla bla. Sugi pula. Am stat trei ore fumand, uitandu-ma in gol si zambind la resturi de personaje prea bine cunoscute. Mi se pare uimitor cum opt oamenii intre care trebuie sa existe o anumita legatura, pot vorbi despre NIMIC ore in sir. Fara oprire. Doar taraganeala. Priviri toante. Traim NIMIC. Da’ lasa frate, ca e bine asa, se putea mai rau. Da ma, de accord. Da’ de ce mama naibii nu se putea mai bine? Intotdeauna am apreciat asta la tata. Nicioidata nu a spus “Lasa, e bine, se putea mai rau”, mereu a zis “Ai fi putut mai mult”. Bineinteles ca asta ma scotea din minti mai ales pe la 14 ani.
Uneori am senzatia, cand sunt asa in grupuri de oamenii cu care am sau am avut candva legaturi mai stranse care se strica intr-un final, ca toata lumea stie adevaraul dar nimeni nu il admite. E groaznic atunci, ca imi vine asa sa ma ridic de la masa si sa ii urlu fiecaruia in fata propriul ADEVAR. Cu flashurile alea imi verific eu sentimentele pentru oricine. Imi imaginez ce i-as spune si abia atunci sunt sincera. De ce? Nu stiu. Probabil mi se pare de bun simt ca daca ii urlii unui om despre el chestii naspa(sau nu), macar alea sa fie adevarate.
E frumos afara. Aseara a plouat. Soarele mai bate numai in blocul de vis-a-vis, si numai la etajul opt. Mai devreme ma holbam de pe scaunul meu de aici la un nene care parea ca are ceva, era de asteptat ca dupa 10 minute sa apara maica-sa. Asta avea. M-am uitat mai atent si in timp ce maica-sa e pe geam, el e in camera cealalta si da cu shomoiogul sau flescalaul..Intr-un cuvant, mopul. Acum sta de vorba cu mama lui si se holbeaza la mine. Interesant as spune daca as avea siguranta ca barbatii in ziua de azi merg si mai departe, cat se poate de departe, in urma privirii. Deh, macar e cret.
Ba, e de naspa. Tipu pe langa faptul ca sta cu maica-sa, mai are si nevasta (care apropos,da din nou cu mopul in urma lui “ti-am zis eu ca tu habar nu ai sa faci curatenie!”) si un copil mic si dragut. De asemeni cret. Si iata cum toate fanteziile mele se spulbera in mai putin de jumatate de ora. Fanteziile amorului din priviri prin noaptea neagra, de la etajul doi la etajul cinci[hehe], cum emotia ca as putea fi pandita non-stop sau deloc, piere pentru simplul fapt ca are sotie (nu ca asta a impiedicat pe cineva vreodata) ci pentru ca tipa banuiesc ca are destul stil (sau gura mare) incat sail faca sa nu isi mai doreasca “pipite de saptis’pe ani si-un pic”. In orice caz, stilul sau gura mare nu te ajuta cand ai de aface cu barbati mediocrii.
Ma dau pe bomboane, ce pana mea. De lapte. “Dati-le copiilor cu dinti de lapte, bomboane de lapte!”. Intr-o zi o sa auzim reclama asta la teve.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu