E exact ca atunci cand simti ca nu mai poti si iti faci 3 cani identice de culori diferite in care pui ceaiuri de arome diferite, si cu zahar brun.
Si nimic nu e mai bun decat ceaiul cu lacrimi si iar ceai si apoi desene animate si nimic nu ma mai face sa ma simt copil. Pana acum credeam ca o sa fiu asa mereu si ca sunt mai puternica decat timpul, ca nu am de ce sa am tem si puteam sa jur ca o sa vad mereu numai soarele. Dar, la naiba, nu e asa. Si nici nu o sa mai fie. Nu o sa ma mai supun asa usor, o sa ma enervez mai mult si in loc sa plang timid ma zvarcolesc si ma arunc. Nu ma mai autopedepsesc, si ma descarc pe altii, nu mai am rabdare si sunt mai irascibila. Toate sunt ca vreau sau nu, semne ale mult asteptatei mele maturitati. Si doare al naibii de tare. Atata de tare, incat ma duc, imi mai fac un ceai si ma mai uit odata la Cenusareasca si plang. Si soriceii aia sunt asa de dragalasi iar aia de la Walt Disney au facut-o pe Cenusareasa asa de blajina, in toate miscarile ei. Si plangi, si casa asta tace. Si toti tac si se prefac ca le pasa si toti sunt oameni mari.
Viata e doar un random intre 3 ceaiuri. Trebuie sa inveti sa nu amesteci aromele..nu conteaza cu care incepi, insa e foarte important cu care termini.
