Tragem concluzii pripite, transformam orice cuvant in recenzie. Negam si abnegam idei, principii si ajungem sa ne agatam de aceleasi cuvinte, de atatea ori. De cuvinte si gesturi. Mimica. Teatru.
Jucam rolul se schizofrenici in prag de asceza totala, pana cand pleaca toti spectatorii. Si nimeni nu aplauda la sfarsit. Regia nu e niciodata buna. E prea calculata, nu are sa mearga oricum. Actorii sunt saraci si plictisiti de aceleasi roluri. Personaje peste personaje bantuie pe strazi in fiecare zi.
Personaj in autobuz. Personaj la scoala. Personaj la tine in camera. Personaj cand dansezi. Personaj cand mananci sau nu, bei sau fumezi, alergi sau stai. Personaj in poze. Personaj in urme. Umbre.
Deseori jucati prost multi dintre voi. Spuneti replicile sacadat sau repede. Uneori nici nu terminati o fraza ca va grabiti sa incepeti alta. Ce e cel mai grav e ca vorbiti incet si nu va auziti. Mai stati si cu spatele la public, ceva de nepermis. La sfarsit, faceti plecaciuni cu toate ca nu aplauda nimeni.
Va alegeti un rol, va jucati cu empatia. Si nu mai stiti cine vreti sa fiti in piesa.
Macar actorii au emotii inainte de fiecare spectacol.
vineri, 20 iunie 2008
sâmbătă, 7 iunie 2008
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
