Clipiri, clipite

Pare asa de tarziu cand traiesti sau crezi ca traiesti.

Eu pe scari la metrou..nu mai stiu de era rece sau nu. Priveam in gol , nu te vedeam dar stiam ca esti langa mine si citesti printre randuri, poezii.

In fata oameni. Doar oameni. Oameni pe scaune, oameni care asteapta, oameni tristi, oameni indiferenti, oameni care coboara, oameni care dau ture peronului. Oameni. Oameni care traiesc, oameni care asteapta, oameni care zambesc. Iar fetita aceea mica zambea mai tare decat oricine in momentul acela, mai tare decat mine cand am emotii.
Copiilor nu le pasa daca parintii lor sunt mediocrii, daca tatal lor e o taratura de om si in fiecare zi isi aminteste ca era mai bine sa nu care un copil. Nu isi dau seama cand ii umilesti sau te crezi superior. Ei te cred mereu acolo si iarta mult.

De fiecare data cand ma priveste un copil, am tendinta sa las capul in jos. Nu e loc de batai in priviri cu ei pentru ca te dezbraca iar un om gol, e slab.

Erau doar oameni. Oameni care se saruta de dupa pereti, oameni ce manaca, oameni in transa, oameni care se uita pe sine si privesc in gol...Oameni.

"-Hai, ca a venit!"

Prea mult praf de stele pe urmele mele

Ma apropii de palmele mele, dar nu ca sa ma mangaie ci sa ma loveasca.
Uit din ce in ce mai des inceputuri, ma pierd in betia timpului il reduc si il pun intr-un sertar numit "neglijabile".
De ce cautam fericirea in locuri fara zambete, in locuri aglomerate..Nu ne temem ca ne-o fura? De ce nu ne temem? I-am putea da in judecata si o multime de oameni ar fi pedepsiti cu cate un lacat pe inima. O sa fie judecati de cineva superior, un fel de dumnezeu al tuturor si al nimanui, in niciun caz al meu.

Mereu ati vrut sa stiti cine e dumnezeul meu. Ei bine, am doi. Unul pe care il respect si pentru care nu e nevoie sa fac semne ca sa observe cineva asta, iar altul cu care ma cert, pe care il reneg si cel care ma reaga. Niciodata aceeasi. Si desi ar trebui sa ma cred avantajata niciodata nicunul nu imi aduce aminte de el, nici nu imi iarta pacatele. Ei doar vegheaza ce fac si cat praf de copt imi pun in propriu-mi aluat sau cat ma trec prin sita.
Sufletul mi-a obosit. Face pasi inapoi, vrea pasi inapoi si ma cara cu el. Ma umplu de dor si ochii devin reci. Uit cate am uitat, uit cate pierd, uit nimicurile castigate la loz in plic sau loz in soarta si vreau inapoi. Inapoi la mine, la tot ce eram. La frica de a vorbi cu straini, la emotiile mele, la primele dati, primele lacrimi, primii nervi, prima durere, prima data cand mi s-au inmuiat genunchii, prima dorinta de a ma razbuna, prima ironie...la toate acele prime dati traite in dinti.
E prea multa dexteritate in tot ce fac si imi e frica ca o sa uit sa imi mai fie frica.

Poarta-te frumos cu ea

Mi-as fi dorit sa traiesc alte timpuri. Timpuri in care sa am mai multe interdictii din partea societatii. Ar fi fost frumos sa simt fiorul ala cand incalci ceva fie cat de mic, dar sa stii ca ai facut un pas inainte pentru tine. E ca atunci cand esti mic iar parintii ascund dulciurile inainte de masa pentru ca "iti strica pofta de mancare" iar tu le gasesti si mananci cat mai multe cu frica in san. Cand esti sub presiune creezi mai efervescent si parca speri sa te conteste cineva. Cineva care da legi, cineva care intezice, mai exact. Toti iesim din decor, dintr-un decor pe care l-am omorat.

In lumea de azi, te pierzi in atat libertate. Totul e normnal, nimic nu mai impresioneaza pozitiv. E plina lumea de exemple rele, de teribilism exacerbat. Traim intr-o lume fara lege si ne mandrim cu asta.

Lumea are nevoie de reintoarcere la simplitate, de un pic de rusine, de timiditate, un pic de frica..avem nevoie sa ne amintim de inceputuri.

Exocentrism

Am mereu nevoia de tine, acolo, oricine ai fi tu si sub orice forma. Mereu cand imi e bine sau cand sunt nervoasa. Dar nu sa ma consolezi ori sa te bucuri cu mine;astea nu conteaza. Ci doar sa fii acolo, sa ma asculti cum ma zbat sau bat cu pumnii in masa.
Stii prea bine ca la mine nu exista starea de suparare. Eu sunt doar nervoasa. Furioasa si nimic mai mult. Iert orice, dar nu uit.
Si cand zambesc sa fii acolo sa-mi privesti fata tampa si pe mine toata agitandu-ma.
Ma cunosti si cand nu am chef. Nu vorbesc si spun des "nu-mi pasa". Sau atunci cand nu imi pasa pentru ca imi e bine si pur si simplu sunt linistita
Tu. Tu esti mai multe persoane. Prefer sa va privesc ca pe un intreg in loc sa fac diferente. Nu, nu e genul de intreg in care din persoane rezolvi un puzzle. Un intreg din identitati unice care nu ma fac sa fiu altceva decat sunt. Si tin la voi destul cat sa nu uit asta nociodata, pentru ca nu as fi eu altfel.



"Hey babe, take a walk on the wild side!"

Prea multe cuvinte

Cuvintele, nu se invata ele se simt. Eu dau din mine pentru a-i da esenta unui cuvant. Eu creez cuvintele pentru mine. Felul in care asezi cuvintele, e o arta. Sa le faci sa curga de parca s-ar fi nascut unul dupa celalalt, sa se intrepatrunda, sa nu fie distante intre ele, sa poata crea. Fiecare cuvant e un nou pas. Cuvintele sunt minunate...e atat de frumos sa auzi pe cineva vorbind placut sau scriind frumos astfel incat sa il intelegi..sa te faca sa simti ca ar putea fi si cuvintele tale. Cuvintele nu se vand pe sine, cuvintele nu pot fi vandute...Ele sunt cele ce vand, sunt unicii comercianti; asta depinde si cat de bine vrajesc. Cuvintele mint. Cuvintele dor, dar pe ele nu le doare nimic niciodata.
Din cuvinte fac bratari, atat de subtiri incat daca nu le meritati sa le scapati printre degete ori sa se desfaca.

Uneori te urasc pentr ca vorbesti si scrii cu cuvinte. Sunt prea multe in acelasi loc, la acelasi timp. De ce? Si atunci cuvintele nu exprima nimic. Sunt doar sunete, semne care ma scot din minti si ma fac sa imi pierd incet incet vointa. Atunci vreau doar sa taci si sa stai departe. Sa te amesteci cu ele si sa mi te aduci la borcan, dar fara capac.
Fa din mine cuvant, ca sa pot sa te vand.

Am 3 pasi inapoi doar pentru mine

De unde atat parere de rau?
Uneori ma gandesc ca faceti asta doar pentru a nu spune ca nu ai dus ceva la extrem sau ca nu te-ai plictisit...ca nu ai plictisit ceva.
De ce sa iti para rau pentru ceva ce ai facut? Nu vad rostul. Mai ales daca ceea ce ai facut a fost pentru ca ai vrut sa faci ceva. Sa iti para rau ca ai dorinte? Ca vrei ceva? Sa iti apra rau ca ti le implinesti...Iar daca nu ai vrut, sa iti para rau in fata ta, niciodata in fata altora. Sa iti para rau ca nu ai cumpanit mai mult..poate.

Sa nu iti para rau ca ai dorinte, ca vrei, ca speri, ca vrei sa fugi de tine sau de altii, ca vrei sa scapi, ca nu mai poti, ca nu suporti, ca te faci ca nu vezi. Nu.

Sa iti para rau pentru tot ce nu poti sa faci, ca nu ai curaj si ca iti e frica, da sa iti para rau!

Lacatele vietii voastre

Traiti

In negura

Vietii voastre patrunse

De niste ganduri ascunse

Sub frunze.

Iar gandul cauta

Prin voi

Raspunsul la niste

Intrebari subtile

Brodate din file.

In haosul in care alergati

Ciudat, in cerc

Nu e lumina

Nu e caldura.

E doar…un plans inabusit.

Nu recunoasteti

E mult prea greu

Sa stii sa spui ce simti

Cand toti din jurul tau

Iti dau priviri miloase

Sub care se ascunde tacit

Indiferenta

Indiferenta cu ea insasi.

Ai vrea sa strigi

Dar nu mai ai curaj.

Ti-a murit si curajul,

Obosit de atata alergat.

De ai striga,

Ei nu te-ar auzi

Caci sunt la fel ca tine.

Au in urechi

Dopurile Indiferentei.

Te doare sa te observi

Dar n-ai ce face.

Ai intrat in jocul hazardului

Din care vei iesi

Cand Ea,

Neagra si plictisita

Te va lua.

Nu mai ai sanse.

Esti blestemat sa mori

Fara sa-ti pese

De tine sau de altii…

…Degeaba ai murit.

Ai trait pasiv.

Si afara inca nu ploua cum as fi vrut sa ploua astazi, ploua tacut ca si ieri.

si nu, chiar nu ti se pare...asa e!

Suntem?

Suntem fiecare pofta, sclavii dorintelor noastre, suntem fiecare pas stramb, fiecare emotie...tremuratul de frig. Suntem lipsurile noastre, setea de un ceai bun, fiecare pumn in masa, urme de sudoare in nisip...Suntem fiecare gand atarnat ca pe o rufa veche pe sarma dupa ce am spalat-o lenes, lasata in bataia vantului. Suntem tot ce lasam in spate, fiecare indoiala. Suntem cumpana unei decizii de moment. Suntem amestecul a doua vieti mintite de una. Suntem toate incruntarile si operatiile matematice cu ele. Suntem toate urletele refulate si ecoul lor din fiecare dor...Suntem tot ce urmeaza sa fim si tot ce nu vrem sa fim.
...Suntem?
Cum suntem?

Nu am sa iti raspund..si nici tu mie. Nici tu nu stii daca sunt, daca esti, cum suntem, de ce suntem, daca suntem, daca vom fi.
Leaga-ma de tine apoi vezi daca fug.
Pune-mi un cearsaf peste ochi si vezi daca te gasesc doar auzindu-te.
Inseteaza-ma si vezi daca o sa iti cer in genunchi apa.
Promite-mi marea...o sa te cred?
Ingroapa-ma in nisip. Cine va muri primul...? Eu cu nisip in nari? Sau poate tu cu dor pe frunte?

Acum respira si spune-mi: suntem..?

Utopie

"-Stii cumva unde e strada Anastasie Pana?
-Nu..imi pare rau...Chiar nu stiu..
-E ok, mersi mult"

O privire, ea nedumerita...si-a plecat. Pentru cinci minute a simtit ca se indragosteste. Doar pentru cinci minute. Ar fi fost in stare sa intrebe primul necunoscut unde strada Anastasie Pana si sa alerge inapoi sa ii spuna.

Ce ne-am face daca ne-am indragosti cu minutele? Ne-am umple viata de amintiri frumoase si nedureroase. Am deveni maniaci, si am trai doar pentru asta. Scopul fiecaruia in viata ar fi sa iubesca. O satra de hippioti! Ne-am insela la fiecare jumatate de ora si ne-am binecuvanta unii pe altii. Ar muri intreaga specie din lipsa de urmasi..nu de la caldura.

Inca stiu ca zambesc cel mai frumnos, cand imi zambesc in barba..

Amalgam

Pleaca!
Fugi iar de la mine
Iar!
Impiedica-te!
Nu, de data asta nu o sa te mai ajut sa te ridici..
Nu si de data asta,
A mia oara
Intr-un infinit de ani.
Doar ingroapa-te cu mine!

Ah, doamne
Ce m-as mai arde cu tine
Prin paturi vechi
Cu tablie de lemn la margine.
Sa te las sa dai cu capul...?
Si nu, am sa te las sa te arzi.
Te-am ars deja..ai uitat?
Te-am ars la portofelul
Plamanului.
Uiti prea des ca respiri
Doar pe jumatate.
Si nu-ti mai ajung banii
De atata aer falsificat.

Hai sa ne ardem amandoi.
Eu pe tine,
Si tu pe mine.
Ca doi copii de gradinita...
Trage-ma de par
Cum iti placea cand erai mic.

Nu..imi pare rau
Nu mai am cosite
Nu mai am nici par.
Am preferat sa-ti impletesc un sac
Cu care sa te azvarlu in foc.
Parul meu arde repede,
Cel mai repede!

Arzi mocnit,
Si tu nu te mai prinde de mainile mele!
Le-ai legat la spate cand te jucai
De-a cuceritorul...
Nu mai tii minte?
Era intr-o dimineata...
Ai facut-o de nervi
Ca nu mai apunea soarele tau
Pe gatul meu.

Stii ce am sa fac?
Am sa iti rup gatul ala in care
Imi fixam privirea
Cand nu te admiram.

Apoi te invelesc in sacul meu de par
Si o sa te arunc in haos...
Pentru a cata oara...?
Nu mai conteaza.
Am sa te arunc EU!
Singura care trebuie sa aibe curajul
Singura care vrei sa te arunce
Singura care te-a aruncat,
Uitand sa te arda mai intai.

Nu am vrut sa te sting tot eu
Ca sa poti sa mai arzi
Si pentru alta.

Buf! Pleosc!
...

Lui

Nu. Sa nu ti se para ca iti cer prea mult.
Tu doar taci in gand si culege-ma de pe o creanga intr-un parc unde nu cad frunze primavara. Ia-mi fiecare gand si impleteste-l, fa-l al tau, amesteca-l bine cu fum de cafea si tigari ieftine. Nu spune vreun cuvant..si nu-mi mai murdari gandurile. Nu asta e menirea ta. Degeaba incerc sa te conving de tine, nu intelegi nimic. Nu vreau sa pleci, departe de mine asta. Vreau doar sa ma faci sa fiu a mea. Din nou, a mia oara. A nimenui altcuiva afara de mine. Eu, dumnezeul si calaul meu.
O sa vrei sa imi interzici milioane de simtiri, sa imi interzici existenta.. sa ma faci sa dispar. Stii mai bine decat mine ca nu existi. Esti mereu terta persoana, naluca in care imi incredintez toate visele si toate fricile, tot ce am in mine si tot ce ma face pe mine eu.
Inventia mea, ca o experienta chimica nereusita,. iti mai trebuie doar putina sare si o sa te confund apoi cu marea. Iti mai trebuiesc atat de multe ca sa existi, sa te materializezi, sa devii eu..
Esti cel caruia ii spun mereu ce as vrea sa spun altcuiva, mereu altora, mereu altii.

Multumesc pentru ca stii sa zbori cel mai frumos.