Pare asa de tarziu cand traiesti sau crezi ca traiesti.
Eu pe scari la metrou..nu mai stiu de era rece sau nu. Priveam in gol , nu te vedeam dar stiam ca esti langa mine si citesti printre randuri, poezii.
In fata oameni. Doar oameni. Oameni pe scaune, oameni care asteapta, oameni tristi, oameni indiferenti, oameni care coboara, oameni care dau ture peronului. Oameni. Oameni care traiesc, oameni care asteapta, oameni care zambesc. Iar fetita aceea mica zambea mai tare decat oricine in momentul acela, mai tare decat mine cand am emotii.
Copiilor nu le pasa daca parintii lor sunt mediocrii, daca tatal lor e o taratura de om si in fiecare zi isi aminteste ca era mai bine sa nu care un copil. Nu isi dau seama cand ii umilesti sau te crezi superior. Ei te cred mereu acolo si iarta mult.
De fiecare data cand ma priveste un copil, am tendinta sa las capul in jos. Nu e loc de batai in priviri cu ei pentru ca te dezbraca iar un om gol, e slab.
Erau doar oameni. Oameni care se saruta de dupa pereti, oameni ce manaca, oameni in transa, oameni care se uita pe sine si privesc in gol...Oameni.
"-Hai, ca a venit!"
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu